Selectarea speciilor pentru înflorirea între rânduri în podgorii și livezi

Atunci când se utilizează vegetație înflorită între rânduri, se poate opta fie pentru amestecurile comerciale existente, fie pentru un amestec creat special pentru amplasamentul și nevoile fiecăruia. În acest caz, alegerea speciilor potrivite este esențială.

Trebuie luate în considerare câteva caracteristici, dar cerința principală este ca acestea să nu împiedice producția agricolă. În acest sens, înălțimea și capacitatea de acoperire a solului unei specii sunt caracteristici esențiale. Setul de specii însămânțate trebuie să fie capabil să suprime majoritatea buruienilor fără a provoca o concurență excesivă pentru cultură.

Dacă scopul este obținerea unui amestec care să funcționeze în diverse circumstanțe, sunt necesare specii generaliste cu răspândire naturală. Printre astfel de specii, prezente în cea mai mare parte a Europei temperate, se numără trifoiul alb (Trifolium repens), trifoiul roșu (Trifolium pratense), trifoiul cu picior de pasăre (Lotus corniculatus), pătlagina lanceolată (Plantago lanceolata), medicul negru (Medicago lupulina), vetchița coroană (Securigera varia) sau morcovul sălbatic (Daucus carota).

Aceste specii sunt adesea cultivate ca plante furajere sau medicinale și sunt ușor de procurat la un cost rezonabil. Cu toate acestea, din perspectiva biologiei conservării, ar putea fi mai indicată însămânțarea de ecotipuri.

Deoarece amestecurile pe bază de iarbă pot duce uneori la o concurență măsurabilă cu vița de vie sau pomii fructiferi, speciile de iarbă utilizate trebuie selectate cu atenție. Speciile preferate sunt ierburile care formează tufe, cu o vigoare relativ redusă.

Pe lângă selecția speciilor, este important și raportul dintre diferitele cicluri de viață. Rolul speciilor cu durată de viață scurtă (anuale și bienale) este acela de a prelua controlul asupra dezvoltării vegetației imediat după însămânțare.

Speciile perene asigură longevitatea vegetației culturii de acoperire în anii următori. Pentru a atinge acest obiectiv, proporția speciilor cu durată de viață scurtă ar trebui să se situeze, de obicei, între 20–40%, în funcție de caracteristicile amplasamentului.